taboola

Selecția de semințe ecologice pentru reducerea amprentei de carbon

Selecția de semințe ecologice pentru reducerea amprentei de carbon 29.04.2024

Adoptarea unor practici alternative cu scopul de a proteja mediul înconjurător, precum și diseminarea lor în comunitățile din care facem parte, sunt niște pași necesari și esențiali în contextul încălzirii globale. În agricultură, selecția de semințe ecologice pentru reducerea amprentei de carbon este o metodă folosită din ce în ce mai des și în rândul fermierilor din România, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Astfel, la rândul nostru, le putem aprecia munca optând pentru cumpărarea fructelor și legumelor din recolta lor.

Problemele agriculturii din România nu sunt deloc puține, și nici nu pot fi soluționate integral de la un sezon la altul. Însă, sunt unele aspecte ce pot fi gestionate de însăși forța de muncă din acest sector, prin folosirea unor opțiuni de semințe pentru a face față schimbărilor climatice. Un pas mic făcut de un fermier ar însemna, negreșit, un pas mare pentru mediu, agricultură și, implicit, pentru economie. 

În rândurile următoare vom puncta care sunt varietățile de semințe organice pentru care puteți opta pentru a avea recolte remarcabile pe termen lung, asigurând totodată un echilibru ecologic în natură.

Altfel spus, prin înțelegerea impactului pe care fiecare îl avem asupra mediului, putem reduce amprenta de carbon în funcție de:

  • solul pe care îl folosim;
  • ce alegem să cultivăm;
  • practicile agricole adoptate;
  • cât de des udăm plantele. 

De ce este importantă selecția ecologică a semințelor pentru reducerea amprentei de carbon?

Agricultura ecologică are potențialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, prin eliminarea îngrășămintelor cu azot și, totodată, de captare a carbonului în urma unei selecții atente a solului și a semințelor folosite de fermieri.

Este indicat ca solul să fie acoperit în permanență cu anumite culturi, pentru a crește astfel capacitatea de retenție a apei în sol și, astfel, culturile sunt mai pregătite să reziste la secetă. Iată câțiva dintre așa-numiții „fixatori de azot” ce reduc nevoia de aplicare a îngrășămintelor și a pesticidelor sintetice:

  • fasolea;
  • leguminoasele;
  • mazărea;
  • trifoiul.

Care sunt varietățile de semințe cele mai potrivite pentru grădinăritul durabil? 

Grădinăritul durabil presupune o serie de practici ecologice care ajută la:

  •  îmbunătățirea calității solului;
  • protejarea biodiversității;
  • conservarea resurselor. 

Cultivarea semințelor specifice locale, precum și consumul acestui tip de produse nu doar că asigură grădinăritul durabil, ci și protejarea mediului în general.

Printre varietățile de semințe potrivite pentru grădinăritul durabil se numără deopotrivă semințele hibride și cele tradiționale.

Semințele hibride sunt foarte apreciate pentru că ajung foarte repede la maturitate și se adaptează cu ușurință la condițiile fluctuante de mediu și temperatură. De asemenea, ele generează un gust mult mai intens și sunt mult mai mari față de recoltele fructelor rezultate din alte tipuri de semințe. În plus, toate florile unei plante de acest fel produc fructe, ceea ce înseamnă că nu au nevoie de condiții speciale (livadă mai generoasă) pentru a se dezvolta. Nu în ultimul rând, cu ajutorul semințelor hibride iau naștere noi specii de plante. Cele mai populare semințe hibride sunt:

  • porumbul;
  • roșiile;
  • trandafirul.

Semințele tradiționale sunt recunoscute pentru numeroase proprietăți, cea mai importantă dintre ele fiind faptul că dau naștere unor recolte cu gust autentic. Aceste tipuri de semințe nu se găsesc în comerț, ci direct la producătorii locali și se transmit din generație în generație, alături de caracteristicile neschimbate ale fiecărui soi în parte, precum:

  • aspect;
  • culoare;
  • dimensiune;
  • gust;
  • miros.

Ele dau cel mai mare randament în zonele în care s-au dezvoltat dintotdeauna, deci în locurile în care au fost aclimatizate de la început. După cum le spune numele, semințele tradiționale au trecut testul timpului, iar ele pot fi păstrate și refolosite în fiecare an, rezultând aceleași soiuri originale. Totodată, ele mențin și biodiversitatea în agricultură.

De ce sunt semințele organice și diversitatea biologică importante pentru conservarea resurselor naturale?

Practicile agricole variate și durabile presupun atât grija față de conservarea resurselor naturale din aria în care au fost cultivate, precum și atenția la durata de viață a viețuitoarelor din proximitatea lor.

Creșterea plantelor cu flori contribuie la atragerea și susținerea populațiilor de albine în scădere, însă trebuie să reținem și faptul că insecticidele ucid albinele. Astfel, vă recomandăm să cultivați semințe de plante care sunt ca un magnet pentru polenizatori, spre exemplu:

  • ceapă;
  • cimbru;
  • floarea soarelui;
  • levănțică;
  • mentă;
  • oregano;
  • salvie;
  • trandafir.

Care sunt opțiunile pentru semințe fără pesticide și de ce sunt preferate pentru conținutul mai scăzut de chimicale?

Putem evita cele mai dăunătoare efecte ale schimbărilor climatice cu pași mici, dar siguri, respectiv prin:

  • eliminarea semințelor cu pesticide din grădină;
  • tranziția la cele cu conținut scăzut de chimicale;
  • utilizarea durabilă a terenurilor agricole.

Prin cultivarea unor specii diverse de plante, nici nu va mai fi stocat și captat carbonul în sol. Iată ce plantații poți asocia în grădina ta, care vor rezista inclusiv în verile secetoase:

  • ierburi perene - flori decorative - anemonele, brândușele, crinii, garofițele, ghioceii, gladiolele, hortensiile, lalele, lavanda, mixandrele, narcisele, regina nopții, trandafirii, zambilele, suculente și plante aromatice - arpagicul, busuiocul, cimbrul ghimbirul, hreanul, menta, oregano, rozmarinul, usturoiul, valeriana;
  • legume - broccoli, năsturel, sparanghel, praz, rubarbă;
  • plante native - brândușa de toamnă, coada-calului, gențiana, liliac, măceș, păducel.

Cum contribuie eficient semințele plantelor în utilizarea apei pentru menținerea echilibrului ecologic?

Structura lemnoasă a copacilor și arbuștilor are capacitatea excelentă de stocare a carbonului ani la rând. Mai mult decât atât, acești pomi nu au nevoie de apă multă pentru a supraviețui, având capacitatea de a supraviețui în mare parte cu precipitațiile sub formă de ploaie.

La nivel global, emisiile de dioxid de carbon aduc cea mai mare contribuție la schimbările climatice, respectiv un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din lume. Impactul schimbărilor climatice se resimte tot mai intens, iar nouă nu ne rămâne decât să luăm măsuri pentru a-l ține sub control. De asemenea, activitatea agricolă are potențialul de a juca un rol important în diminuarea efectelor schimbărilor climatice.

Fie că ești un agricultor iscusit și această îndeletnicire este forma ta de venit sauagricultura reprezintă o mică parte din gospodăria ta, este bine să ai în vedere că poți minimiza impactul asupra planetei prin activitatea ta. Așadar, în munca ta din grădină, poți alege să utilizezi o varietate de semințe ecologie sau să cultivi fără pesticide pentru reducerea amprentei proprie de carbon.  Astfel, mediul îți va mulțumi, indirect, prin asigurarea unui loc, atât cât poate fi el de bun, pentru generațiile care te prind din urmă.

share

Stiri Similare

Cultivarea prazului: Ghid de plantare, întreținere și recoltare
11.03.2024
Cultivarea prazului: Ghid de plantare, întreținere și recoltare

Aflați mai multe despre cerințele majore pentru asigurarea creșterii optime a culturii de praz.

Continuă să citești
Ce este sămânța tradițională? De ce este important să folosiți semințe de calitate?
26.02.2024
Ce este sămânța tradițională? De ce este important să folosiți semințe de calitate?

Ce sunt semințele tradiționale, cum sunt cultivate și care este impactul acestora asupra agriculturii.

Continuă să citești
Controlul și gestionarea afidelor - strategii eficiente
03.03.2024
Controlul și gestionarea afidelor - strategii eficiente

Citiți mai multe și despre combaterea afidelor.

Continuă să citești