De la tradiție la ocupație, creșterea animalelor este o activitate atât de extinsă în țara noastră încât ființele necuvântătoare au un spațiu special destinat și însemnat în aproape fiecare gospodărie din mediul rural. Cu siguranță este una dintre cele mai vechi preocupări pe care le-am deprins de la părinții și bunicii noștri și continuăm să o predăm mai departe din generație în generație, fie pentru consumul propriu, fie pentru a o transforma într-o afacere. De departe cea mai puțin complicată „ramură” este creșterea găinilor. În rândurile următoare vom descoperi cum le putem crea un mediu propice pentru o dezvoltare sănătoasă acestor viețuitoare, dar și ce avantaje ne oferă pe termen lung, fie că vorbim de „găinile de ouă” sau de „găinile de carne”.
Beneficiile creșterii găinilor acasă
Creșterea găinilor oferă numeroase beneficii, atât economice, cât și ecologice, fiind astfel o activitate benefică din mai multe puncte de vedere:
- Ne putem bucura de o alimentație sănătoasă, cu ouă proaspete din propria curte, având o siguranță a produselor consumate;
- Găinile pot ajuta la gestionarea deșeurilor alimentare, consumând resturi de fructe și legume, pe care de obicei le adăugăm la compost;
- În plus, creșterea găinilor poate fi o activitate educativă pentru copii, înțelegând astfel ciclul de viață al animalelor;
- Nu în ultimul rând, găinile pot contribui la îmbunătățirea solului prin fertilizarea naturală, oferind un beneficiu important pentru grădinile de flori și de legume.
Rase de găini și caracteristicile lor
Există numeroase rase de găini, fiecare având caracteristici distincte. Astfel, sunt destinate și pentru scopuri diferite.
- Rasa Leghorn, cunoscută pentru producția ridicată de ouă albe, fiind totodată și cele mai populare și adaptabile găini;
- Rasa Rhode Island Red, recunoscută pentru ouăle brune pe care le produce, dar și pentru carnea pe care o oferă, fiind în același timp și cea mai apreciată de către fermieri;
- Rasa Orpington este renumită, în schimb, pentru carnea suculentă;
- Rasele Sussex și Plymouth Rock sunt cele mai comune găini crescute de fermieri deopotrivă pentru producția de ouă, cât și cea de carne.
Condiții optime pentru creșterea găinilor
Indiferent de aria geografică în care se găsesc, toate viețuitoarele au nevoie de condiții optime pentru un trai îndelungat. Dacă animalele sălbatice se adaptează mult mai ușor, pentru păsările domestice este important să ținem cont de câteva aspecte esențiale pentru a le asigura o bună stare de sănătate și productivitate optimă:
- Adăpostul trebuie să fie bine ventilat, protejat de intemperii și să ofere suficient spațiu pentru fiecare pasăre;
- Temperatura ideală în adăpost ar trebui să fie cuprinsă între 18-24°C, iar umiditatea să fie moderată;
- De asemenea, găinile trebuie să aibă constant apă proaspătă și hrană de calitate, bogată în nutrienți esențiali;
- Cuibul trebuie să fie menținut curat și confortabil, folosind materiale precum paie sau fân pentru a încuraja găinile să depună ouăle în ele;
- O iluminare adecvată, care să imite ciclul natural zi-noapte, le va stimula semnificativ producția de ouă.
Alimentația adecvată a găinilor
O alimentație corespunzătoare favorizează o producție bogată de carne și de ouă, dar contribuie și la prevenirea bolilor, asigurând astfel o creștere sănătoasă a păsărilor. Iată de ce trebuie să ții cont pentru hrănirea găinilor din propria gospodărie:
- Oferă-le o dietă echilibrată ce include un mix de cereale, proteine, vitamine și minerale;
- Cerealele, cum sunt porumbul și grâul, constituie sursa principală de energie, în timp ce furajele bogate în proteine, precum soia sau semințele de floarea-soarelui, contribuie la dezvoltarea musculaturii și producția de ouă;
- Adaugă suplimente de vitamine și minerale, cum ar fi calciul și fosforul, pentru a le susține sistemul imunitar.
Îngrijirea găinilor și prevenirea bolilor
Atât alimentația, dar și îngrijirea găinilor este esențială pentru asigurarea unei producții optime de ouă și o creștere sănătoase. Pe lângă beneficiile directe pe care ni le aduc, la fel de important este să cunoaștem și provocările pe care le putem întâmpina în creșterea găinilor. Există, totuși, câteva probleme comune care pot afecta sănătatea și productivitatea acestora:
- Cele mai frecvente sunt bolile infecțioase, cum ar fi coccidioza și salmoneloza, care pot fi prevenite prin vaccinare și asigurarea unui mediu curat;
- Scăderea producției de ouă poate fi cauzată de paraziții interni și externi, precum viermii și păduchii, care în același timp vor crea și un disconfort destul de mare găinilor.
Menținerea unei ferme productive nu presupune un efort considerabil, însă sunt câțiva pași pe care nu ar trebui nicidecum să îi neglijăm:
- Curățarea regulată a adăpostului reprezintă un factor cheie pentru a preveni bolile;
- Dacă paraziții s-au instalat deja, o soluție la care putem recurge este, fără îndoială, administrarea de tratamente antiparazitare.
De asemenea, creșterea sănătoasă a găinilor poate fi susținută prin crearea unui mediu corespunzător încă de la bun început. Asigurându-le un spațiu suficient, vom reduce la minim șansele de stres cu care se confruntă găinile când apare supraaglomerarea.
De la crearea unor condiții optime pentru creștere și dezvoltare, până la adoptarea soluțiilor adecvate în soluționarea problemelor de sănătate care pot apărea, crescătorii de găini sunt direct responsabili pentru starea viețuitoarelor din propria ogradă sau fermă. Alături de condițiile de mediu, monitorizarea regulată a sănătății găinilor, inclusiv vaccinările și deparazitările contribuie, de asemenea, la o producție constantă și de calitate a ouălor.
Nu în cele din urmă sau, mai bine spus, mai presus decât orice, hrana potrivită contribuie la bunăstarea tuturor păsărilor pe care le îngrijești. Oferă-le hrană din producția agricolă proprie, fără să stai cu grija costurilor de cultivare. Cum? Devino fermier TARFIN și faci plata inputurilor agricole la recoltă!