taboola

Ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor fermierilor afectați. Avantaje și condiții

Ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor fermierilor afectați 11.12.2024

Indiferent de sectorul economic în care ne desfășurăm activitatea, un sprijin legislativ este adesea necesar pentru o economie națională prosperă și, în aceeași măsură, pentru bunăstarea locuitorilor, astfel încât aceștia să simtă cu adevărat susținerea autorităților. În unele cazuri, ajutorul este recurent și constant, alteori vine ca răspuns al unor situații punctuale serioase și destul de grave, cum sunt fenomenele meteorologice extreme cu care fermierii s-au confruntat tot mai des în ultimii ani, sub impactul schimbărilor climatice.

Ce este Ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor fermierilor?

În contextul crizei climatice și al impactului sever al secetei asupra agriculturii românești, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de urgență care permite fermierilor să amâne plățile ratelor până în august 2025. Această măsură vine ca răspuns la solicitările producătorilor agricoli afectați de calamități, oferind o șansă de redresare financiară. În rândurile următoare vom puncta care sunt condițiile pentru a beneficia de acestea, dar și ce riscuri și obligații implică întârzierea ratelor.

Cine poate beneficia de amânarea ratelor?

În cadrul Ordonanței de urgență pentru fermierii afectați, amânarea este destinată acelora care pot dovedi că au suferit pierderi de cel puțin 50% din culturile lor, confirmate prin documentația specifică de la APIA sau alte instituții relevante. Această facilitate vizează în special fermierii care au făcut împrumuturi de tip „credit agricol cu plata la recoltă”, accesate pentru achiziționarea de inputuri agricole, precum semințe, îngrășăminte și pesticide destinate investițiilor în propria fermă.

După cum le spune și numele, aceste credite se restituie de către fermieri la culegerea recoltelor. Astfel, pe parcursul anului ei se pot concentra asupra îngrijirii culturilor, fără să simtă stresul și presiunea financiară. Pe de altă parte, își pot lua și alte măsuri de siguranță adoptând practici agricole durabile și adaptându-se în permanență la noile tehnologii din agricultură, bucurându-se astfel de roade pe măsură.

Care sunt riscurile și obligațiile fermierilor?

Ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor vine ca o „salvare temporară”, iar fermierii ar trebui să fie conștienți de faptul că întârzierea plăților nu înseamnă că nu le vor mai achita niciodată. În funcție de politica fiecărei instituții bancare sau financiare, amânarea poate implica dobânzi suplimentare aplicate sumelor amânate. Aceasta înseamnă că, la finalul perioadei, fermierii ar putea plăti sume mai mari decât cele inițiale, crescându-le astfel datoriile și gradul de îndatorare.

Mai mult, neplata ratelor, chiar și după amânare poate duce la măsuri drastice, cum ar fi:

  • Executarea silită a bunurilor

Dacă fermierii nu reușesc să restituie împrumutul în termenul stabilit, există riscul de a-și pierde bunurile esențiale pentru activitatea de producție.

  • Întârzierea în efectuarea plăților va duce la penalizări

Neplata la termen va genera dobânzi suplimentare, ceea ce poate crește stresul financiar.

  • Includerea în baza de date a Biroului de Credit și în registrul Centralei Riscului de Credit (CRC)

În caz de neplată, va avea un impact pe termen lung asupra fermierilor, restricționându-le aplicarea și la alte credite pentru o perioadă de câțiva ani.

  • Posibilitatea ca dosarele restante să fie preluate de companii de colectare a creanțelor

Pentru a nu ajunge în astfel de scenarii, încercați, pe cât posibil să țineți din scurt cheltuielile, pentru a nu fi constrâns de debitori.

Subvențiile APIA și importanța asigurărilor

Asigurarea culturilor și implementarea unor sisteme de irigații pot atenua riscurile pe termen lung, protejând astfel investițiile agricole. Astfel, pentru a nu fi nevoiți să amâne ratele și pentru a preveni situațiile prezentate anterior, fermierii sunt încurajați să contracteze asigurări împotriva calamităților, chiar dacă, în cazul secetei, acestea pot fi mai costisitoare.

În plus, subvențiile oferite prin APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pot sprijini fermierii în acoperirea unor costuri, însă acestea nu sunt suficiente pentru a compensa pierderile în cazuri extreme.

Impactul Ordonanței de urgență pentru amânarea ratelor fermierilor asupra sectorului agricol

Deși ordonanța are scopul de a susține fermierii, există temeri în rândul furnizorilor de inputuri agricole care, la rândul lor, depind de recuperarea creanțelor pentru a-și finanța activitățile. Amânarea ratelor poate afecta lanțul valoric din agricultură și ar putea genera dificultăți de finanțare în viitor, în funcție de politica fiecărui furnizor și de evoluția pieței financiare.

Cum vine Tarfin în sprijinul fermierilor?

În situația în care fermierii intră în incapacitate de plată, ne comunică și ne demonstrează că terenurile lor cultivate au fost afectate de calamități climatice, noi, cei de la Tarfin, venim cu soluții pentru a-i ajuta să traverseze acest impas.

Indiferent de ce cultivă, fiecare agricultor are un impact pe termen lung asupra sectorului agricol, atât la nivel local, cât și regional sau național. Prin achiziționarea unor inputuri de calitate și utilizarea unor utilaje agricole cu randamente mari la costuri reduse, își vor putea „pune amprenta” eficient în economia țării, având totodată și o afacere profitabilă. Noi, cei de la Tarfin, suntem aici să te ajutăm cu resursele de care ai nevoie pentru ca ferma ta să meargă ca pe roate! Devino fermier Tarfin, aplică pentru împrumut, iar plata o poți înapoia abia la recoltă!

share

Stiri Similare

Măcrișul - înființare, întreținere, recoltare
13.03.2024
Măcrișul - înființare, întreținere, recoltare

Citiți mai multe despre ce factori ar trebui luați în considerare pentru o producție de măcriș de calitate.

Continuă să citești
Cartoful mov - Informații despre tehnologia de cultură
16.12.2024
Cartoful mov - Informații despre tehnologia de cultură

Cum să crești cartofi violet? Faceți clic acum pentru a afla mai multe despre îngrijirea culturii.

Continuă să citești
Tratamente de iarnă pentru sol
28.11.2024
Tratamente de iarnă pentru sol

Află tot ce trebuie să faci pentru a pregăti solul de iarnă și pentru a-l menține sănătos.

Continuă să citești