Condițiile de climă și de sol specifice țării noastre au favorizat crearea unui cadru propice pentru cultivarea și dezvoltarea unei varietăți impresionante de culturi agricole. Pe lângă cultura cartofului, care este de departe una dintre cele mai răspândite în România, cultura verzei este întâlnită, de asemenea, în majoritatea zonelor de la noi. Această bogăție pe care ne-a oferit-o agricultura vine, în același timp, și cu îndemnul și responsabilitatea de a ne gospodări.
Pentru a putea valorifica la maxim terenurile agricole productive, este esențial să cunoști câțiva pași de bază privind cultivarea verzei, cum anume se realizează, care sunt etapele de creștere, dar și de ce echipamente ai nevoie pentru a te bucura de o recoltă bogată. Astfel, ți-am pregătit un scurt ghid pentru a putea anticipa inclusiv apariția bolilor și a dăunătorilor, cât și pentru a înțelege cât de importantă este îngrijirea verzei, precum și etapele finale de recoltare și depozitare.
Care sunt punctele cheie în cultivarea verzei?
Indiferent de soiurile alese ori de zona țării unde alegi să o plantezi, o cultură sănătoasă presupune câteva etape fundamentale, după cum urmează:
Selectarea și pregătirea solului
Alege un sol bine drenat, bogat în nutrienți și realizează o analiză pentru a determina necesarul de îngrășăminte. Prin arat, solul devine afânat și uniform, exact așa cum ai nevoie de el pentru a cultiva varză;
Alegerea și pregătirea semințelor
Optează pentru soiuri de varză adaptate condițiilor climatice și de sol din zona ta și investește în semințe de calitate superioară. De asemenea, poți să înmoi semințele înainte de semănat pentru a stimula germinarea;
Pregătirea și înființarea culturii
Semănatul verzei se poate face direct în sol sau prin răsaduri. Pentru oricare din variante optezi, asigură o distanță corespunzătoare între plante pentru a permite o bună circulație a aerului și a preveni bolile. Nu în cele din urmă, menține umiditatea solului prin irigare regulată, mai ales în perioadele de secetă.
Care ar trebui să fie condițiile de sol și climă pentru cultivarea verzei?
Înainte de a vedea care cerințele climatice și de sol pentru o cultură reușită, trebuie să știi că varza este una dintre legumele care poate cultiva atât primăvara, cât și toamna. În același timp, condițiile de sol și climă sunt esențiale pentru a asigura o recoltă bogată și sănătoasă.
Condițiile de sol:
- pH-ul optim pentru cultivarea verzei este între 6-7,5;
- solurile argiloase sau lutoase sunt ideale, deoarece rețin umiditatea și nutrienții;
- solul ar trebui să fie fertilizat cu îngrășăminte bogate în azot, fosfor și potasiu, pentru a susține creșterea plantelor.
Condițiile climatice:
- varza se dezvoltă cel mai bine în condiții moderate de temperatură (15°C și 20°C);
- are nevoie de o umiditate moderată și necesită o udare constantă, însă excesul de apă poate conduce la putrezirea rădăcinilor;
- pentru o recoltă de varză de calitate, este indicat să fie expusă 6-8 ore/zi direct în lumina soarelui.
Acum că am descoperit care sunt caracteristicile de bază care favorizează creșterea și am înțeles etapele pe care trebuie să le urmăm pentru cultivarea verzei, un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este acela referitor la metodele de tratament și strategiile de prevenție împotriva bolilor.
Care sunt dăunătorii și bolile verzei, și cum să le combatem? Strategii de control al dăunătorilor și prevenire a bolilor
Fie că vorbim de micile grădini din propria curte, fie că ne referim la terenurile mai întinse și mai îndepărtate de casă, agricultorii care practică muncile câmpului se confruntă adesea cu boli și dăunători, indiferent de cultură. Astfel, pentru a ne putea asigura că avem o recoltă bogată de varză, este important să cunoaștem și provocările. Iată care sunt cei mai comuni dăunători ai verzei:
Omizile verzei
Prin controlul regulat al plantelor și îndepărtarea omizilor ori de câte ori le observăm, putem preveni răspândirea lor și afectarea întregii culturi de varză. Dacă, totuși, acestea nu dispar, este recomandată aplicarea de insecticide biologice care sunt sigure pentru mediul înconjurător.
Afidele:
În unele cazuri, pentru a putea controla extinderea dăunătorilor, introducerea insectelor prădătoare, cum ar fi buburuzele, este cel mai bun mod pentru a combate. Totodată, în privința afidelor, soluțiile de săpun pot fi la fel de eficiente.
Gândacul de Colorado:
În cazul acestui dăunător, folosirea insecticidelor specifice de combatere biologică, ce se utilizează și pentru altfel de culturi, respectiv paraziții naturali, sunt de departe cele mai recomandate atât pentru control, cât și pentru combatere.
Cultura verzei nu este ocolită nici de dăunători, și nici de boli. Iată care sunt cele mai comune boli ale verzei și cum pot fi ele prevenite sau controlate, odată ce s-au instalat:
Făinarea
O bună circulație a aerului prin plantarea la distanță și utilizarea fungicidelor odată cu primele semne de infecție sunt cele mai comune metode prin care poate fi tratată făinarea verzei.
Putregaiul alb
Asigurarea unei bune drenări a solului și evitarea udării excesive, dar și rotația culturilor poate ajuta la prevenirea apariției acestei boli.
Fuzarioza
Prin folosirea unor semințe de bună calitate și asigurând o igienă potrivită a solului, păstrând și uneltele de grădină în condiții optime, putem preveni fără probleme fuzarioza, una dintre cele mai răspândite boli ale verzei.
Care sunt procesele de recoltare și depozitare pentru varză?
Pe lângă aspectele la care trebuie să fim atenți în plantarea verzei, este esențial să știm și cum se realizează recoltarea și depozitarea, calitatea și durabilitatea producției fiind puternic influențată de acestea. Iată de ce trebuie să ținem cont pentru fiecare în parte:
- Recoltarea trebuie făcută vara, atunci când varza ajunge la maturitate și ne dăm seama în funcție de dimensiune și fermitate. Pentru a evita deteriorarea, este important ca varza să se recolteze în condiții meteorologice favorabile, de preferat pe vreme uscată;
- Manipularea și transportul după recoltare trebuiesc făcute cu mare grijă și atenție pentru a preveni vătămarea verzei. De asemenea, este recomandat, pe cât posibil, să se evite lovirea sau presarea căpățânilor;
- Depozitarea verzei se face în spații răcoroase și umede, iar păstrarea efectivă în lăzi sau în saci perforați, pentru a permite circulația aerului. Temperatura ideală de depozitare este între 0-4°C, iar umiditatea relativă ar trebui să fie între 90-95%;
- Menținerea recoltei la o bună calitate este posibilă printr-o monitorizare periodică a condițiilor de depozitare, pentru a preveni apariția mucegaiului și stricarea verzelor.
Cu toții știm cât de importantă este varza în alimentație și cât de multe beneficii are pentru sănătate, iar dacă o putem cultiva cu ușurință în grădina proprie, de ce să nu profităm cu adevărat de această oportunitate? Astfel, cunoașterea unor caracteristici minime privind cultivarea verzei, cum se pregătește solul și cum pot fi combătute eficient bolile și dăunătorii pentru o îngrijire optimă, până la condițiile de recoltare și de păstrare, toate acestea sunt importante pentru o producție pe măsura efortului și a muncii investite.
Sperăm că sfaturile noastre ți-au venit în ajutor la momentul potrivit, iar dacă ai nevoie de sprijin cu utilaje și inputuri agricole, te încurajăm să aplici cu încredere la programul nostru și să devii fermier Tarfin!